În conformitate cu OUG 34/2014 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță, Cumpărătorul are dreptul de a denunța unilateral contractul, doar cu plata taxelor poștale de returnare, în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea produsului, fără penalități și fara invocarea vreunui motiv.
În cazul în care Cumpărătorul renunță la cumpărare potrivit clauzei de mai sus, este obligatoriu să returneze produsul exact în starea în care i-a fost livrat, adică în ambalajul original, nefolosit, însoțit de toată documentația cu care a fost livrat și în perfectă stare de funcționare.
În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste condiții, Cumpărătorul nu are dreptul să solicite rambursarea prețului. Returnarea produsului se va face către sediul
Din Poveste, pe cheltuiala exclusivă a Cumpărătorului.
Rambursarea prețului către Cumpărător
nu se va face înainte de primirea produsului și confirmarea emisă de
Din Poveste ca acesta este in ambalajul original, nefolosit, însotit de toată documentația cu care a fost livrat si în perfectă stare de funcționare.
Conform ordonantei sunt exceptate de la retur produsele care sunt susceptibile a se deteriora sau a expiră rapid.
🧚♀️
Introducere
Entitatea
Din Poveste, reprezentată prin CHIOREAN C. OANA-ANDREEA PERSOANA FIZICA AUTORIZATA, pune în aplicare prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță.
Scopul acestei politici de retur este de a asigura că drepturile și interesele clienților noștri sunt protejate în conformitate cu legislația Românească.
Politica se aplică la toate bijuteriile și accesoriile handmade comercializate, inclusiv cercei, coliere, pandantive, broșe, etc. cât și portretelor și caricaturilor realizate la comandă.
🧚♀️
Dreptul de Retur
Conform legislației în vigoare, cumpărătorul are dreptul de a denunța unilateral contractul în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea produsului, fără a fi necesar să invoce un motiv.
În cazul exercitării acestui drept, cumpărătorul va suporta doar costurile de returnare, incluzând taxele de transport.
🧚♀️
Condiții de Returnare
Pentru a efectua un retur, cumpărătorul trebuie să respecte următoarele condiții:
Produsul trebuie să fie returnat în starea în care a fost livrat, în ambalajul original, nefolosit și însoțit de toate accesoriile primite împreună cu produsele.
Dacă în comandă au fost incluse produse cadou, acestea trebuie returnate în același timp cu produsul principal și în aceeași stare ca la momentul primirii.
Produsul trebuie să fie în perfectă stare, fără semne de uzură, spargere, lovituri sau zgârieturi, fără a fi rupt sau cu piese lipsă sau orice alt tip de deteriorare.
Returnarea produsului va fi efectuată către sediul
Din Poveste, pe cheltuiala exclusivă a cumpărătorului.
În cazul în care condițiile menționate nu sunt îndeplinite, cumpărătorul nu are dreptul de a solicita rambursarea prețului.
🧚♀️
Rambursarea Prețului
Rambursarea prețului către Cumpărător nu se va face înainte de primirea produsului și confirmarea de către
Din Poveste că acesta este conform cu informațiile prezentate mai sus, în Condiții de Returnare.
Pentru comenzile plătite ramburs sau transfer bancar, suma va fi returnată în contul bancar indicat de către Cumpărător, în termen de maxim 14 zile de la acceptarea returului.
În cazul în care
Din Poveste acceptă și confirmă returul, Cumpărătorului i se va rambursa integral suma achitată, inclusiv costurile de transport, exceptând situația în care a beneficiat de transport gratuit.
🧚♀️
Excepții de la Retur
Produsele create la comandă - portrete și caricaturi, nu pot fi supuse procedurii de retur în conformitate cu prevederile legale din Ordinul 130/2000, Capitolul 2, Articolul 10, litera c).
Acest lucru se aplică produselor realizate conform specificațiilor cumpărătorului sau a produselor personalizate distinct.
🧚♀️
Confirmarea Returului
Vă rugăm să completați și să trimiteți
👇 formularul de retur, respectând termenul legal de 14 zile lucrătoare.
Pentru orice întrebări suplimentare sau asistență, vă stăm la dispoziție la adresa de e-mail contact@dinpoveste.ro.
După ce am primit formularul dvs. de retur, echipa noastră vă va contacta pentru a vă asigura că procesul decurge eficient și pentru a vă oferi asistență suplimentară.
Vă stăm la dispoziție pentru orice întrebări adiționale și pentru a vă ghida în procesul de returnare.
🧚♀️
Date de identificare Din Poveste si Contact
Din Poveste este reprezentat prin:
CHIOREAN C. OANA-ANDREEA PERSOANA FIZICA AUTORIZATA
CUI 51228071
Nr. Reg.Com. F2025003219004
Sediul social: Strada Trifoiului, Nr. 29, Camera 1, Bl. Corp B, Etaj 1, Ap. 4, ClujNapoca, CLUJ
Banca: Banca Transilvania
Cont IBAN: RO18BTRLRONCRT0692176201
Contact
Email:
contact@dinpoveste
Telefon: +40720015006
Mulțumim că ați ales bijuteriile handmade
Din Poveste și/sau portretele personalizate – promitem că nu v-am vrăjit (sau poate doar puțin)! 🧚♀️
Ne dorim ca experiența dvs. de cumpărare să fie mai magică decât bagheta unei zâne și mai plăcută decât un final de basm! ✨